Se pare că, în cele din urmă, telefoanele dual SIM vor pătrunde în forţă pe piaţă şi vor ajunge pe locul pe care-l merită. Chiar şi Nokia o să producă telefoane dual SIM. LG, pe de altă parte, are deja în portofoliu două astfel de dispozitive. LG GX500 este al treilea.
LG GX500 nu va fi un dual SIM de duzină. Ba chiar, cu unele scăpări, va avea un set destul de decent de dotări. În primul rând, avem de-a face un touchscreen, ceea ce spune multe despre intenţiile producătorului. În plus, nu arată deloc rău.
LG GX500, un telefon dual SIM cu touchscreenCa dotări tehnice, LG GX500 oferă suport Wi-Fi pentru conectarea la Internet. Este, de fapt, singura modalitate decentă de conectare la Internet. Asta din cauză că va lipsi 3G-ul.
Ecranul va avea o rezoluţie standard WQVGA. Pe partea multimedia, LG GX500 bifează suspecţii obişnuiţi precum camera foto de 3 MP, modulul FM şi player-ul multimedia. Nu lipseşte nici suportul Bluetooth, cu care se cam încheie lista dotărilor tehnice oferite de acest terminal.
GX500 va avea o baterie de 1500 mAh. Ţinând cont că este un terminal obişnuit, nu un smartphone, autonomia oferită ar trebui să fie măcar medie.
Nu ştim deocamdată cât va costa şi când va fi lansat LG GX500. Însă suntem bucuroşi să vedem că segmentul dual SIM are din ce în ce mai mulţi adepţi.




